Month: March 2016

Activitate Ion Creangă

Odată cu venirea primăverii, sărbătorim în fiecare an, în ziua de 1 martie, Ziua Mărțișorului, dar și pe marele povestitor de pe plaiurile Neamțului, Ion Creangă. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române.
Cu prilejul activității ,,A fost odată ca niciodată … de 1 martie”, elevii clasei a V-a A, îndrumați de prof. Andrei Petronela, au pătruns în universul amintirilor, poveștilor și povestirilor marelui scriitor humuleștean. Copiii și-au manifestat interesul, creativitatea și aptitudinile creativ-literare, pășind pe urmele povestitorului. De asemenea, elevii și-au verificat lectura scrierilor lui Creangă printr-un concurs interactiv, relatând diferite episoade celebre din opera scriitorului și asociind diverse personaje, situații, proverbe și zicători sau morale cu textul corespunzător.
Expoziția realizată cu ocazia celor 179 de ani de la nașterea povestitorului humuleștean stimulează și valorifică potențialul creativ, literar și artistico-plastic al elevilor de clasa a V-a, încurajând creativitatea personală.
01

02

03

04

05

06

Prof. Andrei Petronela