Month: February 2012

CAMPANIE „Profesori cu care Neamtul se mandreste“.

Campania:

„Profesorii cu care Neamțul se mândreşte”

Criterii:

 

Reputaţie şi integritate. Ţine cont de cât de cunoscut este profesorul pe plan local, pentru faptele sale bune şi pentru dăruirea sa în relaţia cu elevii! Este cunoscut drept „făuritorul de olimpici?” A combătut abandonul şcolar? Atunci merită nominalizat! Trebuie să fie un bun gospodar, un pedagog destoinic şi un exemplu de moralitate.

CV-ul profesorului. Studiile aprofundate, activităţile extraşcolare, cursurile de specializare, cărţile publicate şi premiile obţinute pentru efortul depus ar trebui să constituie bile albe pentru dascălul nominalizat!

Inovaţie şi cercetare. Dacă a contribuit la inovarea metodelor de predare în şcoală, dacă a făcut meditaţii cu elevii, dacă este membru în vreo comisie de cercetare ori a făcut proiecte prin care a reuşit să doteze şcoală cu logistică performantă, înseamnă că merită să fie nominalizat!

 

În urma acestor criterii au fost selectați la nivelul  jud. Neamț un numar de 10 cadre didactice printre care avem onoarea de a se numara și doamna

 

Prof. Teodora Nechifor

 

unul dintre cei trei membri ai catedrei de matematica din care mai fac parte si

prof. Anica Arnăutu și prof.Gheorghe Muraru

 

cu care deasemeni ne mândrim.

 

Un argument in plus pentru a opta la un viitor mai bine pregatit pentru copiii dumneavoastra prin inscrierea la noi în clasele I si Pregătitoare.

 

 

 

 

Director

Prof. Niculina Niță